...

Ataxia: Simptome, Tipuri, Cauze, Tratament

ataxia

Ataxia: Simptome, Tipuri, Cauze, Tratament

Ataxia reprezinta lipsa controlului muscular. Aceasta poate afecta abilitatea de comunicare, abilitatea de miscare a ochilor, deglutitia, mersul, interactiunea cu obiectele din jur si multe alte miscari voluntare.


In functie de cauza, ataxia poate fi de mai multe tipuri.


Aceasta poate fi cauzata de mai multe afectiuni sau factori cum ar fi scleroza multipla, traumatism la nivelul capului, consumul excesiv de alcool, accident vascular cerebral, paralizia cerebrala, tumori sau factori genetici.


Tratamentul pentru ataxie depinde de cauza. Folosirea anumitor aparate ajutatoare cum ar fi cadrele sau bastoanele ar putea ajuta la mentinerea independentei. Mai mult decat atat, fizioterapia, terapia ocupationala, logopedia sau terapia tulburarilor de vorbire, ar putea oferi si ele un beneficiu cu privire la aceasta afectiune.


Semnele si simptomele ataxiei


Aparitia ataxiei poate fi brusca sau lenta, iar simptomele pot varia in functie de tipul si severitatea acesteia. Varsta la care poate sa apara acestea afectiune depinde de cauza.
Unele dintre cele mai des intalnite simptome ale ataxiei includ:

  • Problemele legate de coordonare si echilibru, care includ mersul nesigur si caderile frecvente;
  • Tulburari ale abilitatilor motrice fine cum ar fi scrisul si interactiunea cu obiecte de mici dimensiuni;
  • Tulburari de vorbire;
  • Tremor sau spasme musculare;
  • Disfagie;
  • Miscari anormale ale ochilor, aceastea putand fi miscari mai lente decat normal sau miscari rapide si involuntare (nistagmusul).


Odata cu trecerea timpului, este posibil ca persoana sa sufere si de depresie din cauza scaderii calitatii vietii si a dificultatilor intampinate.


Tipurile si cauzele ataxiei


Asa cum am mentionat mai sus, ataxia poate fi de mai multe tipuri si anume: Ereditara, dobandita sau idiopatica.


Ataxia ereditara


Acest tip de ataxie apare in urma unor mutatii genetice specifice, mostenite de la parinti. Aceste mutatii pot duce la lezarea sau distrugerea tesutul nervos, care mai departe poate duce la aparitia simptomelor ataxiei.
De obicei ataxia ereditara este transmisa prin doua cai diferite si anume:

  • Cale autosomal-dominanta – doar o singura copie a genei modificate este necesara pentru a avea aceasta afectiune, ea fiind mostenita de la oricare dintre parinti.
  • Cale autosomal-recesiva – doua copii ale genei modificate (una de la fiecare parinte) sunt necesare pentru a dezvolta acest tip de ataxie.


Ataxia dobandita


Aceasta apare in urma leziunilor aparute la nivelul nervilor din cauza unor factori externi (accidente). Cativa factori externi care pot duce la aparitia ataxiei includ:

  • Accidentul vascular cerebral;
  • Tumori care afecteaza creierul;
  • Infectii, cum ar fi meningita, HIV sau varicela;
  • Paralizia cerebrala;
  • Afectiuni autoimune cum ar fi scleroza multipla sau sindromul paraneoplazic;
  • Deficit de vitamine, printre care vitamina B12, vitamina E si tiamina (vitamina B1);
  • Reactii la anumite medicamente cum ar fi sedativele sau medicamentele chimioterapice;
  • Intoxicatia cu metale grele – plumb, mercur sau cu diferiti diluanti;
  • Abuzul de alcool pe termen lung.


Ataxia idiopatica


Exista cazuri de ataxie in care cauzele nu pot fi determinate, motiv pentru care afectiunea este numita ataxie idioaptica. Idiopatia se refera la o boala independenta de alte boli ale organismului.


Diagnosticarea ataxiei


Pentru a pune un diagnostic, medicul specialist va efectua prima data anamneza pacientului. Acesta va intreba despre istoricul medical personal si familial, despre medicamentele luate si consumul de alcool.


Dupa efectuarea anamnezei, acesta va incepe o evaluare neurologica prin efectuarea anumitor teste cum ar fi teste de coordonare, de echilibru, forta musculara, memorie si concentrare, teste auditive si vizuale.


Este posibil ca acesta sa ceara si alte teste aditionale, cum ar fi:

  • Teste imagistice – efectuarea unui CT sau RMN poate oferi imagini detaliate ale creierului. Datorita acestor imagini medicul poate observa prezenta tumorilor sau ale altor anomalii.
  • Analize de sange – testele de sange pot ajuta la determinarea cauzei ataxiei, in special daca aceasta este cauzata de infectii, hipotiroidism sau carenta de vitamine.
  • Punctie lombara – aceasta este folosita pentru a recoltata o proba de lichid cefalorahidian, care este apoi dusa la laborator pentru a fi analizata.
  • Teste genetice – testele genetice sunt disponibile pentru diferite forme de ataxie ereditara. Acest tip de test foloseste probe de sange pentru a observa daca exista mutatii genetice asociate cu ataxia ereditara.
  • Teste de urina – acestea pot evidentia modificari sistemice care pot fi prezente in unele forme de ataxie. In cazul bolii Wilson, de exemplu, colectarea urinei pe o perioada de 24 de ore ar putea evidentia cantitati anormale de cupru in sistem.


Optiuni terapeutice pentru ataxie


Nu exista un tratament specific pentru ataxie. Medicul va alege optiunea corespunzatoare in functie de simptomele prezentate si de severitatea lor. In unele cazuri tratarea cauzei principale poate inlatura si afectiunea, de exemplu, renuntarea la medicamentele care produc ataxia.


In cazul ataxiei dezvoltate in urma unei infectii virale, aceasta se poate remedia de la sine, odata cu tratarea infectiei.


Aditional, medicul poate recomanda tratament pentru ameliorarea simptomelor cum ar fi depresia, rigiditatea, tremorul si starea de oboseala sau poate recomanda anumite dispozitive ajutatoare sau terapii.


Este posibil ca anumite tipuri de ataxie, cum ar fi cele cauzate de scleroza multipla sau de paralizia cerebrala, sa nu poata fi tratate. In acele situatii, medicul poate recomanda anumite dispozitive cum ar fi cadre sau bastoane pentru a ajuta deplasarea, tacamuri speciale si anumite instrumente create pentru o comunicare mai usoara.


In ceea ce priveste terapiile, este posibil ca acestea sa ofere un beneficiu persoanelor afectate. Terapiile recomandate pentru ataxia sunt:

  • Fizioterapia, pentru a creste mobilitatea si pentru a ajuta la coordonarea miscarilor.
  • Logopedia pentru a imbunatati comunicarea si limbajul.


In cazul ataxiei dezvoltate in urma unei deficiente de vitamine, medicul poate recomanda anumite suplimentele cu vitamine sau o dieta speciala, ambele avand acelasi obiectiv.


In concluzie


Ataxia reprezinta o lipsa de coordonare si control muscular. Persoanele care sufera de ataxie pot avea probleme de mobilitate, de echilibru si probleme asociate cu abilitatile motrice fine.


Ataxia poate fi mostenita sau dobandita sau poate avea chiar cauze neidentificabile. Progresul afectiunii, simptomele si varsta la care apare, variaza in functie de tipul ataxiei.


In unele cazuri tratarea cauzei poate ameliora simptomele ataxiei. Medicamentele, dispozitivele ajutatoare, terapiile si alte optiuni ar putea ajuta si ele la gestionarea simptomelor si la cresterea calitatii vietii.


Este recomandata contactarea medicului specialist daca exista simptome asociate cu ataxia, care nu pot fi explicate de alte afectiuni. Acesta va lucra impreuna cu persoana afectata pentru a pune un diagnostic exact si pentru a efectua un plan terapeutic personalizat.

Acest articol este de natura informativa si nu inlocuieste un consult medical specializat.
despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.

Surse:

Mayo Clinic

Medical News Today

Healthline

National Ataxia Foundation

Pixabay

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.