Limbajul repetitiv la adolescenți: între obișnuință și semnal psihologic
Mulți adolescenți folosesc relativ frecvent anumite cuvinte și formule de exprimare care ajung să apară aproape în fiecare propoziție. Printre acestea se numără gen, adică, efectiv, frate sau chiar expresii repetate obsesiv. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de ticuri verbale și reprezintă, în cele mai multe cazuri, o parte firească a dezvoltării limbajului și a identității sociale.
Ticurile verbale sunt cuvinte, expresii sau sunete repetate involuntar sau semi-voluntar în timpul vorbirii. Ele pot apărea atunci când persoana caută următoarea idee, încearcă să câștige timp pentru a formula un răspuns sau dorește să se integreze într-un anumit grup social. Adolescența este o perioadă în care apartenența la grup este extrem de importantă, iar limbajul devine adesea un instrument prin care tinerii își exprimă identitatea și se diferențiază de generațiile anterioare.Tocmai din acest motiv, prezența unor ticuri verbale nu reprezintă automat un motiv de îngrijorare.
Mulți adolescenți trec prin perioade în care folosesc excesiv anumite expresii aflate la modă, pentru ca apoi acestea să dispară aproape complet după câteva luni. Totuși, există situații în care un tic verbal poate ridica semne de întrebare. Un prim aspect important este schimbarea bruscă și accentuată a comportamentului verbal. Dacă un adolescent începe să repete obsesiv anumite cuvinte sau fraze într-un mod care pare necontrolat și care interferează cu comunicarea obișnuită, dacă ticurile verbale sunt însoțite de ticuri motorii precum clipitul excesiv sau mișcările repetitive ale capului, umerilor sau mâinilor, este recomandată consultarea unui specialist pentru o evaluare adecvată.
Un alt semnal de alarmă poate fi reprezentat de deteriorarea funcționării sociale sau școlare. Dacă adolescentul este ridiculizat frecvent, evită să vorbească în public, întâmpină dificultăți în comunicare sau ticurile îi afectează semnificativ activitatea zilnică, situația merită investigată. Este important să facem diferența între un tic verbal și utilizarea repetată a unor expresii ca rezultat al anxietății. Uneori, adolescenții aflați sub stres pot repeta excesiv anumite formule deoarece se simt nesiguri, au emoții puternice sau încearcă să evite momentele de tăcere. În aceste cazuri, problema principală nu este ticul în sine, ci cauza emoțională care îl alimentează.
Părinții și profesorii ar trebui să evite etichetarea rapidă și să privească fenomenul în context. Nu orice gen spus de zece ori într-o conversație indică o problemă, după cum nici orice comportament neobișnuit nu trebuie ignorat. Observarea frecvenței, a duratei și a impactului asupra vieții adolescentului oferă indicii mult mai valoroase decât simpla prezență a unui tic verbal.
În majoritatea cazurilor, ticurile verbale fac parte din procesul firesc de dezvoltare și se diminuează odată cu maturizarea și rafinarea abilităților de comunicare. Atunci când sunt însoțite de alte simptome, când persistă pe termen lung sau atunci când afectează semnificativ viața adolescentului, ele merită atenția unui specialist. Diferența dintre un simplu obicei de vorbire și un posibil semnal de alarmă este dată nu de existența ticului, ci de contextul în care acesta apare și de efectele pe care le poate produce.
Articol redactat de:

Adriana Stanciu, consultant educațional, redactor-șef al revistei ‘Un minut’
www.consultantaeducationala.ro
Cartea scrisă de Adriana Stanciu aici
Sursa foto articol:Pexels


