...

Mananca mai putin, traieste mai mult

dieta redusa beneficii

Mananca mai putin, traieste mai mult

Reducerea inflamatiei, intarzierea bolilor asociate cu inaintarea in varsta si cresterea sperantei de viata, toate acestea au fost asociate cu un consum mai mic de calorii. Acest rezultat a fost oferit de un studiu efectuat de un grup de cercetatori din Statele Unite ale Americii si China.


Studiul a fost publicat in jurnalul Cell si a evidentiat beneficiile oferite de restrictia calorica la model rozator.


Cu toate ca beneficiile acestei restrictii au fost stiute de mai mult timp, rezultatele obtinute din acest studiu au aratat cum aceasta abordare protejeaza impotriva imbatranirii la nivel celular.


Conform autorului senior, profesorul Juan Carlos Izpisua Belmonte – “Am stiut deja ca restrictia calorica creste durata de viata, insa acum am putut arata toate schimbarile care apar la nivelul unei singure celule. Aceste informatii ne ofera tinte noi de tratare a imbatranirii la oameni.”


Pentru multe afectiuni, cum ar fi cancerul, dementa, sindromul metabolic si diabetul, inaintarea in varsta sau imbatranirea reprezinta unul dintre cei mai mari factori de risc.


La model animal, restrictia calorica s-a dovedit a fi cea mai eficienta metoda de prevenire a bolilor asociate cu varsta.


Testul efectuat


In acest studiu, cercetatorii au comparat rozatoare care au mancat cu 30% mai putine calorii cu rozatoare care au avut o dieta normala. Aceasta dieta a fost controlata de la varsta de 18 luni pana la varsta de 27 de luni (echivalentul la oameni ar fi controlul dietei de la varsta de 50 de ani pana la varsta de 70 de ani).


Echipa de cercetatori a izolat si a analizat un total de 168,703 celule, provenite de la 40 tipuri de celule de la 56 de sobolani. Acestea au fost izolate atat la inceputul, cat si la sfarsitul studiului.


Celulele au provenit din tesutul adipos, ficat, rinichi, aorta, piele, os, maduva osoasa, creier si muschi. Pentru fiecare celula izolata, cercetatorii au folosit tehnologia de secventiere genetica unicelulara, pentru a masura nivelul de activitate al genelor.


Rezultatele obtinute


Multe dintre schimbarile aparute la rozatoarele care au imbatranit urmand o dieta normala, nu au aparut si la rozatoarele care au imbatranit urmand dieta cu 30% mai putine calorii. Chiar si la varsta inaintata, rozatoarele care au avut o dieta restrictionata au avut multe tesuturi si celule asemanatoare celor provenite de la rozatoarele tinere.


In total, 57% dintre schimbarile asociate cu varsta, care apar la nivel celular si care au fost observate la rozatoarele cu dieta normala, nu au fost prezente la rozatoarele cu dieta restrictionata.


Conform autorului corespondent Guang-Hui Liu, profesor al Academiei Chineze de Stiinte – “Descoperirea principala a studiului este aceea ca raspunsul inflamator asociat cu inaintarea in varsta, poate fi reprimat sistematic prin restrictie calorica.”


“Esti ceea ce mananci” – aceasta idee pare a fi din ce in ce mai adevarata. Starea in care se afla celulele odata cu inaintare in varsta depinde de mediu. Acest lucru include si alimentatia – ce si cat de mult mancam.” – Concepcion Rodriguez Esteban, autor al acestui studiu si cercetator al Laboratorului Salk.


In urma informatiilor obtinute, echipa va incerca sa descopere tinte si strategii terapeutice noi, care ar putea duce la cresterea sperantei de viata.

Acest articol este de natura informativa. despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.

Surse:

Cell

Eurekalert

Pixabay

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.