Sedentarismul in randul copiilor si activitatile scolare
Un raport international cu recomandari create special pentru a contracara comportamentul sedentar asociat cu activitatile scolare a fost publicat de catre Reteaua de Cercetare a Comportamentului Sedentar (SBRN) in parteneriat cu Universitatea Prince Edward si Institutul de Cercetare CHEO.
Obiectivul acestui raport este de a informa studentii, profesorii, administratorii, parintii, gardienii, ingrijitorii si medicii despre pericolele sedentarismului si despre promovarea sanatatii pentru a combate efectele negative ale acestui stil de viata exacerbat si de restrictiile pandemiei COVID-19.
Conform autorului principal al acestui studiu, dr. Travis Saunders – ”Nivelul ridicat de comportament sedentar, in special cel asociat cu petrecerea timpului in fata unui monitor, a fost asociat cu rezultate negative atat din punct de vedere al sanatatii cat si din punct de vedere al performantei academice in randul copiilor si adolescentilor.”
”Avand in vedere ca programa scolara este in mare parte sedentara, iar timpul petrecut in fata monitorului a devenit o necesitate pentru multe persoane din cauza pandeminei COVID-19, aceste recomandari bazate pe dovezi clare pot forma un ghid pentru gestionarea mai buna a comportamentului sedentar atat in timpul orelor cat si in timpul perioadei de efectuare a temelor.”
Recomandarile Retelei de Cercetare a Comportamentului Sedentar
Pentru ca o zi scolara sa fie sanatoasa, aceasta ar trebui sa includa:
- Impartirea perioadelor lungi de sedentarism atat prin pauze de miscare programate cat si neprogramate astfel incat acestea sa fie aplicate cel putin odata la 30 de minute pentru copiii cu varsta intre 5 si 11 ani si cel putin o data pe ora la pentru copiii cu varsta intre 12 si 18 ani. Aditional, aceste ferestre de activitate trebuie sa aiba o varietate de exercitii care sa difere in intensitate, de la studiatul din picioare la pauze de intindere etc.
- Introducerea mai multor tipuri de miscare (miscarea mai multor parti din corp sau activitati fizice intense) in timpul perioadei de efectuare a temelor si limitarea perioadei de sedentarism la maxim 10 minute pentru fiecare an scolar ( 10 minute pentru clasa 1, 60 de minute pentru clasa a 6 a, etc).
- Inlocuirea activitatilor sedentare de invatare cu cele care implica miscare, cum ar fi statul in picioare in timpul orelor si inlocuirea perioadelor de studiu in fata monitorului cu alte activitati bazate pe invatare cum ar fi clasele in aer liber.
- Indiferent de locatie, timpul petrecut in fata unui monitor datorita obligatiilor scolare ar trebui sa se realizeze intr-o maniera activa atat din punct de vedere fizic cat si mental si ar trebui sa reprezinte un obiectiv pedagogic specific menit sa amplifice invatarea, comparativ cu alte metode. Atunci cand utilizarea monitorului este necesara, aceasta ar trebui sa includa:
- Timp limitat de folosinta, in special pentru elevii cu varsta cuprinsa intre 5 si 11 ani;
- Intreruperea cursurilor prin pauze la fiecare 30 de minute, cel putin;
- Descurajarea multitasking-ului media in timpul orelor sau in timpul efectuarii temelor;
- Evitarea efectuarii temelor in fata unui monitor la o ora de perioada somnului.
Obiectivele recomandarilor
Conform Dr. Mark Tremblay, presedintele SBRN si profesor de pediatrie al Universitatii din Ottawa – ”Obiectivul acestor recomandari este de a ajuta la maximizarea beneficiilor si minimizarea efectelor negative asociate cu activiatile scolare sedentare.”
Aceste pareri au fost impartite si de catre Melanie Davis, Director Executiv al Educatiei pentru Sanatate si Activitate Fizica Canada care a mentionat urmatoarele:
”Speram ca aceste recomandari sa ajute directorii de scoli, profesorii, parintii si studentii sa evite comportamentelor sedentare inutile. Trebuie sa lucram impreuna pentru a recalibra comportamentul sanatos si activ in viata copiilor nostri.”
Pentru a crea recomandarile de mai sus, SBRN a creat o comisie internationala formata din experti din 23 de tari, studiul final fiind publicat in data de 5 aprilie 2022 in Jurnalul International de Activitate Fizica si Nutritie Comportamentala, recomandarile fiind deja traduse in mai multe limbi cum ar fi cea franceza, germana, portugheza, rusa, chineza etc.
Chiar daca acesta este primul studiu efectuat care ofera recomandari si care doreste sa aiba si rol de ghid, sedentarismul in randul copiilor a mai fost analizat si in trecut, unele studii concluzionand ca supraponderabilitatea (o posibila cauza a sedentarismului) ar putea creste riscul de dezvoltare al hipertensiunii arteriale chiar si in randul copiilor de 4 ani.
Acest articol este de natura informativa. despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.
Surse: