In viitor: Medicament nou pentru mielom multiplu
Un grup de cercetatori din cadrul Centrului Medical al Universitatii VU (Vrije Universiteit Amsterdam), au testat un medicament nou pe probe umane si model rozator cu mielom multiplu.
In urma testelor, cercetatorii au descoperit ca acest medicament este eficient in etapa avansata a bolii, o etapa in care multi pacienti raman fara optiuni. Aceasta descoperire ar putea ajuta la crearea si testarea unor noi medicamente.
Mielomul multiplu este un tip de cancer care afecteaza celulele aflate in maduva osoasa. Mielomul multiplu nu este considerat un cancer care poate fi vindecat, acesta recidivand de aproape fiecare data.
Efectele acestui medicament nou, numit FL118, au fost stiute deja din testari precendete, efectuate in laborator pe celule canceroase de colon, gat si cap.
Studiul a fost condus de dr. Tuna Mutis si finantat de cei de la Cercetarea Mondiala a Cancerului si de catre Societatea Olandeza de Cancer. Acesta a fost publicat in jurnalul Haematologica.
Noul medicament si rezultatele obtinute
Celulele canceroase pot deveni rezistente la tratament prin “recturarea” celulelor sanatoase din apropiere, pentru a le sustine.
Cercetatorii au descoperit ca FL118 este eficient la distrugerea celulelor mielomului multiplu atunci cand acestea sunt inconjurate de celule sanatoase, dar mai mult decat atat, acest medicament poate intoarce sau anula rezistenta la tratament.
Aceasta descoperire sugereaza ca medicamentul ar putea avea potential de a trata pacientii care nu mai raspund la terapiile standard.
Cercetatorii au testat medicamentul pe doua tipuri de pacienti. Primul tip fiind pacientii recent diagnosticati, al doilea tip fiind pacientii la care a recidivat cancerul sau care au prezentat rezistenta la tratament.
In urma acestor teste, cercetatorii au descoperit ca medicamentul FL118 este mult mai eficient impotriva celulelor provenite de la pacientii aflati in stadii avansate ale bolii comparativ cu cazurile recent diagnosticate.
Mai mult decat atat, cercetatorii au descoperit ca acest medicament amplifica efectul altor doua medicamente folosite des in tratamentul mielomului multiplu.
Atunci cand medicamentul a fost testat pe model rozator, FL118 a fost capabil sa reduca volumul tumorii la aproape o sesime din marimea originala si a intarziat dezvoltarea tumorii pe o perioada de pana la cinci saptamani.
Conform cercetatorilor, FL118 poate fi folosit in combinatie cu medicamentele curente, pentru a combate rezistenta la tratament. Acestia sunt de parere ca FL118 are potentialul de a fi foarte eficient pentru pacientii la care a recidivat cancerul sau cei care sunt rezistenti la tratament, ambii reprezentand grupuri care au nevoie urgenta de optiuni terapeutice noi.
Viitorul acestui studiu
Conform dr. Tuna Mutis – “Primul pas spre utilizarea acestui medicament in clinici este de a verifica siguranta acestuia. Colaboratorii nostri, care ne-au si oferit acest compus, fac demersurile necesare pentru a incepe aceasta prima faza. In plus, testam si daca acest medicament poate imbunatati imunoterapia. Acesta ar putea fi un alt efect important al compusului, care poate ajuta in mai multe tipuri de cancer, nu doar mielomul multiplu.”
Dr. Helen Rippon, Directorul Executiv Worldwide Cancer Research, a mentionat – “Acest studiu este important pentru noi deoarece fondatorul Worldwide Cancer Research, dr. Colin Thomson, a decedat din cauza mielomului multiplu. Aceste noi descoperiri reprezinta primul pas spre crearea unui nou medicament care ar putea fi folosit intr-o buna zi la tratarea persoanelor cu mielom multiplu avansat.
Ca orice tratament nou, exista inca un drum lung de parcurs, dar cercetarile de acest gen reprezinta fundatia pentru viitoare studii clinice.
Mielomul multiplu este un cancer incurabil care aproape de fiecare data recidiveaza, chiar si dupa ce se pare ca tratamentul a avut succes.
Rezistenta la tratament reprezinta o problema majora pentru pacientii cu cancer, iar aceasta descoperire ar putea fi solutia directa la aceasta problema.
Daca dorim sa fim cu un pas inaintea cancerului, trebuie sa ne asiguram ca astfel de idei si initiative sunt finantate.”
Acest articol este de natura informativa. despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.
Sursa: