Trasaturile de personalitate si efectul placebo

efectul placebo

Trasaturile de personalitate si efectul placebo

Exista numeroase studii realizate pe efectul placebo. Cel mai recent studiu efectuat pe aceasta tema investigheaza rolul trasaturilor de personalitate in determinarea acestui efect. Conform autorilor, optimismul pare sa amplifice efectul benefic.


Efectul placebo este descris ca un raspuns pozitiv sau benefic la o interventie inerta. Exista insa si efectul nocebo, care se refera la reactiile negative provenite de la un tratament inexistent.


Cercetatorii folosesc des efectul placebo in testele clinice care evalueaza interventiile medicale. Din acest motiv, este important sa se cunoasca cum si de ce apar aceste efecte.


Cercetatorii unei meta-analize care au investigat testele clinice pentru medicamentele antidepresive, au concluzionat ca efectul placebo a realizat 68% din efectul medicamentului, in grupele testate.


Importanta efectului placebo


Folosirea efectului placebo pentru a oferi credibilitate unui test clinic, este bine stiuta. Cu toate acestea, exista insa motive si mai importante pentru a studia acest domeniu. Daca o pastila inactiva are puterea de a face o persoana sa se simta mai bine, atunci aceasta putere trebuie valorificata.


Autorii acestui studiu sunt de parere ca ar trebui sa se puna mai putin accent pe folosirea efectului placebo in testele clinice ale altor medicamente si in schimb, sa se axeze pe cercetarea efectului in sine.


Pana in momentul de fata, cercetatorii au descoperit un numar mare de factori care contribuie efectului placebo. Pana acum, acestia au aratat ca factorii genetici, formarea si conditionarea si asteptarile individuale de la tratament, joaca un rol important in aparitia acestui efect.


La lista de mai sus s-a adaugat recent si personalitatea, care a reprezentat punctul central al studiului curent, publicat in Journal of Psychosomatic Research.


Cele cinci caracteristici


In acest studiu, autorii au incercat sa analizeze daca anumite trasaturi de personalitate pot influenta felul in care o persoana percepe efectul placebo sau nocebo. Acestia s-au axat pe cinci trasaturi: Nevroza, extraversiune, cat de deschisa este persoana la experiente noi, agreabilitatea si constiinciozitatea. Pentru acest studiu, autorii au adaugat si optimismul in aceasta lista.


Pentru aceasta investigatie, cercetatorii au cautat studii relevante care au fost publicate pe perioada Ianuarie 1997 – Martie 2018. Din toate studiile efectuate, doar 24 au indeplinit criteriile dorite.


In urma analizarii celor 24 de studii, cercetatorii au descoperit ca optimismul a fost asociat in mod constant cu o crestere a raspunsului placebo, iar pesimismul a fost asociat in mod constant cu raspunsul nocebo.


Aditional, acestia au descoperit ca frica si anxietatea au fost si ele asociate cu efectul nocebo, persoanele cu aceste sentimente, fiind mai predispuse sa perceapa efectele negative ale tratamentului.


Intrucat cele 24 de studii au prezentat diferente mari intre ele, autorii nu au putut trage concluzii clare. Acestia nu au putut identifica o trasatura de personalitate care sa fie exclusiv asociata cu efectul nocebo sau placebo.


In acest studiu, autorii au incercat sa explice relatia dintre optimisim, pesimism si cele doua efecte. Acestia au mentionat studii precedente, care au teoretizat ca persoanele optimiste si cele pesimiste au diferite metode de a face fata situatiilor stresante si ca aceste trasaturi ar putea influenta aparitia efectului placebo sau nocebo.

Pentru a obtine informatii mai clare, vor fi necesare studii aditionale.

Acest articol este de natura informativa si nu inlocuieste un consult medical specializat.
despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.

Surse:

Journal of Psychosomatic Research

Medical News Today

Pixabay