...

Metastazarea cancerului mamar: Predispozitie genetica

cancer mamar, cancer la san, cancer, metastazare, metastaze cancer mamar, metastaze cancer la san, ADN

Metastazarea cancerului mamar: Predispozitie genetica

Aproximativ 90% din totalul deceselor cauzate de cancer sunt provocate de metastaze, restul fiind asociate cu diferite complicatii aparute din cauza tumorilor.


Pentru a reduce rata de mortalitate, cercetatorii au analizat timp de mai multe decenii mutatiile maligne prezente in tumorile canceroase, care permit celulelor sa se raspandeasca din locul lor initial in restul corpului.


Acum insa, un studiu nou a incercat o abordare diferita, care pare ca a dat rezultate.


Conform cercetatorilor, este posibil ca mutatiile care sustin metastazarea cancerelor sa nu fie prezente la nivelul ADN-ului anormal al tumorilor, ci la nivelul ADN-ului normal al pacientului.


Studiul a fost publicat in data de 9 decembrie 2024 in jurnalul ”Cell” si ofera in premiera dovezi de predispozitii genetice care pot cauza metastazarea cancerelor.


Risc mai mare cu 22% de metastazare


Chiar daca cercetatorii au analizat timp de mai multe decenii procesul de metastazare, secventierea genomica a tumorilor metastatice nu a oferit nicio informatie importanta.


Conform profesorului Sohail Tavazoie, unul dintre cercetatorii acestui studiu – ”Tumorile pacientilor erau pline de gene modificate, insa niciuna nu a aratat caracteristici de metastazare, motiv pentru care am ipotetizat ca poate genele gazdei, nu ale tumorii, ar putea influenta metastazarea mutatiilor.”


Cercetarile au avut ca punct de plecare analize anterioare efectuate tot de prof. Tavazoie, care au demonstrat ca anumite alele (gene de un anumit tip de pe acelasi cromozom) de pe linia germinativa APOE ar putea accelera sau suprima metastazarea melanomului.


Pentru a determina daca metastazele cancerului mamar functioneaza in acelasi mod, Tavazoie si colegii sai au cules informatii genetice de la participanti implicati in studii de cohorta din mai multe tari.


In urma analizarii acestor informatii, o mutatie comuna a genei PCSK9 a atras atentia cercetatorilor, intrucat este prezenta in linia germinativa a 70% dintre femeile caucaziene si a fost asociata cu reducerea ratei de supravieturie a cancerului de san.


Pentru a observa impactul acestei gene, cercetatorii au modificat genetic modele rozatoare pentru a prezenta gena umana PCSK9, rezultatele obtinute fiind apoi validate de un grup de cercetatori din Suedia, care au analizat pacientii dintr-un studiu de cohorta scandinav.


Rezultatele finale au aratat ca pacientii cu variatia genetica PCSK9 au avut un risc mai mare cu 22% de metastazare pe o perioada de 15 ani, comparativ cu riscul de 2% prezentat de persoanele fara acea variatie genetica.


Cum sustine PCSK9 procesul de metastazare?


Studiul curent a fost finantat de Fundatia Familiei Hess si de Institutul National de Cancer. Pe langa depistarea rolului pe care PCKS9 il are in metastazare, cercetatorii au putut determina si felul in care aceasta poate cauza raspandirea celulelor canceroase in tot corpul.


Conform cercetatorilor, gena elibereaza o ”cascada” de activari genetice, ideale pentru metastazare, prin degradarea receptorului LRP1 al celulelor canceroase.


Chiar daca exista dovezi care asociaza variatia genetica PCSK9 cu riscul mai mare de metastazare, prof. Tavazoie a clarificat ca pacientii cu aceasta variatie nu ar trebui sa fie alarmati.


Majoritatea pacientilor care au aceasta gena si care sufera de cancer mamar aflat in stadiul incipient, nu vor dezvolta niciodata metastaze.


Cu toate acestea, cercetatorii doresc totusi sa reduca rata de metastazare si in randul celor 22% mai putin norocosi, pentru ca acestia sa aiba o speranta mai lunga de viata.

In viitor


Studiul curent include deja cercetari preliminare care cauta suprimarea variatiei PCSK9 folosind anticorpi care blocheaza activitatea genei. Un astfel de medicament este existent deja pe piata si este folosit pentru gestionarea nivelului ridicat de colesterol, iar in momentul de fata este testat pentru potentiale studii clinice axate pe reducerea mestastazelor.


”Speram ca in viitor pacientii care prezinta aceasta variatie genetica si care au un risc mai mare de mestazare a cancerului sa poata fi tratati proactiv prin tintirea semnalelor specifice care duc la raspandirea celulelor canceroase.”

Surse:

  1. Science Direct
  2. Cell Journal
  3. News-Medical
  4. Pixabay
Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.