Despre medicina

Informatii si stiri medicale

Lipsa monologului interior

Monologul interior este abilitatea de a forma cuvinte în propria minte. Recent s-a descoperit ca exista persoane care nu au monolog interior.
lipsa monolog interior, monolog intern, monolog interior

Sursa: Pixabay

Monologul interior este abilitatea de a forma cuvinte în propria minte, de a avea conversații despre diferite scenarii, de a exersa înaintea unui discurs și așa mai departe. Dacă poți citi acest text “în capul tău” și îi poți adaugă un accent sau îl poți face să sune feminin sau masculin, atunci felicitări, ai capacitatea de a avea un monolog interior… dar probabil știai deja acest lucru.

Ce nu este așa cunoscut însă, este faptul că există numeroase persoane care nu sunt capabile să aibă această conversație interioară, lucru care a fost făcut mai mult sau mai puțin cunoscut prin anul 2020.

Monologul interior are un rol important în viața de zi cu zi, acesta fiind asociat cu numeroase funcții și activități cum ar fi cititul, scrisul, planificarea activităților, automotivarea, rezolvarea unor probleme și așa mai departe. În funcție de fiecare persoană în parte, monologul interior poate fi un susținător important sau un critic exigent care există mai mult pentru a “comunica” greșelile și neajunsurile din propria viață.

Ce spun studiile despre monologul interior?

Datorită naturii acestui subiect și a faptului că valorile nu pot fi măsurate cu exactitate, nu există prea multe studii care să se axeze pe monologul interior. Cu toate acestea, două cercetări în acest domeniu ar putea oferi o idee mai clară asupra acestui fenomen și anume:

O revizuire publicată în anul 2015 care a analizat mai multe abordări teorice ale monologului interior și care a menționat că această abilitate tinde să apară undeva în jurul vârstei de 7 ani.

Un studiu publicat în 2019 care a analizat monologul interior din trei perspective, cercetătorii concluzionând că pot exista mai multe tipuri de monolog interior în baza următoarelor criterii:

  • Natura și motivul cuvintelor apărute – acestea putând lua forma unui monolog (de exemplu “să nu uit să cumpăr struguri”) sau forma unui dialog între mai multe persoane, aceste cuvinte transformându-se astfel într-o conversație sau dezbatere.
  • Dimensiunea propozițiilor formate – criteriu care se referă la numărul cuvintelor exprimate, aici putând fi vorba despre o simplă propoziție sau despre fraze sau paragrafe întregi.
  • Dacă apariția cuvintelor interioare este intenționată sau nu – unele persoane menționând că anumite cuvinte sau propoziții pur și simplu apar în capul lor, fără că ele să le gândească.

Lipsa monologului interior

Majoritatea persoanelor cu monolog interior sunt fascinate de această lipsă de abilitate întrucât nu pot concepe anumite activități din viața de zi cu zi care să nu implice o formă sau alta de discuție interioară. Din acest motiv, prima întrebare legată de acest subiect este de obicei “cum citesc persoanele care nu au un monolog interior?” sau “cum scriu un articol dacă nu îl formulează prima dată “în cap” pentru a găsi metoda cea mai bună de exprimare?”

Într-un interviu video din 2020, aceste întrebări au încercat să fie explicate cât mai bine posibil de către o persoană cu această incapacitate, răspunsurile fiind însă cam greu de înțeles.

În primul rând, persoana în cauză a răspuns că cititul pentru ea implică vizualizarea formei frazei (nu structura ei) și reținerea unor cuvinte cheie pentru a înțelege despre ce este vorba în pagina respectivă. Mai mult decât atât, aceasta a menționat că este incapabilă să își imagineze locațiile sau aspectele vizuale descrise în paginile cărții, ceea ce îi oferă însă abilitatea de a citi extrem de rapid.

În ceea ce privește scrisul, persoana intervievată a precizat că ia în considerare forma și structura frazei sau a propoziției și că este nevoită să citească în șoaptă sau cu voce tare pentru a verifica formularea ei finală.

Exprimarea cu voce tare sau în șoaptă reprezintă singura modalitate pentru acea persoană de a exprima anumite opinii pe care le-ar putea avea (de exemplu nu poate “ține pentru ea” dacă nu îi place tunsoarea ta).

Tot în acel interviu s-a discutat și despre momentele de singurătate, dacă persoana respectivă poate sta singură o anumită perioadă, întrebare la care s-a răspuns cu da, atât timp cât are ceva de făcut pentru a-și ține mintea ocupată.

Anxietatea și depresia au fost și ele menționate, persoana fără monolog interior precizând că ambele s-au manifestat mai mult prin efecte fizice și prin schimbări ale stării de dispoziție, fără a exista însă gânduri sau “cuvinte” negative.

Lipsa monologului interior asociată cu Aphantasia

Aphantasia sau “lipsa ochiului minții” este un fenomen caracterizat prin imposibilitatea de a forma și de a vizualiza imagini în propria minte. Un exemplu clar poate fi dat astfel “O mașină roșie parcată pe o stradă bine iluminată într-o seară ploioasă de toamnă”. În cazul aphantasiei, persoanele afectate nu pot crea o imagine vizuală în baza descrierii de mai sus.

Incapacitatea de a crea imagini vizuale ale unor obiecte sau locații a fost descrisă prima dată în 1880 de către Francis Galton. Primul studiu după 1880 pe acest subiect a fost publicat în jurnalul Cortex abia în anul 2015, studiu care este responsabil și cu numirea acestei probleme drept “Aphantasia”.

Cu toate că această afecțiune este rară, cercetătorii au putut descoperi însă că aphantasia poate fi împărțită în două tipuri și anume tipul dobândit, adică cel care apare după un accident și cel congenital, adică aphantasia care este prezentă încă de la naștere.

Faptul că persoana intervievată mai sus a menționat că nu poate vizualiza imaginile descrise în cărțile citite, poate reprezenta încă un exemplu care să suștină o posibilă asociere între lipsa monologului interior și aphantasia.

Datorită popularității din ultimii ani și informarea populației generale despre lipsa monologului interior, există o posibilitate destul de mare ca mai multe studii să apară în următorii ani, studii care ar putea explica mai bine metodele de abordare ale acestor persoane cu privire la anumite activități. Până în acel moment însă, tot ce putem face este să încercăm să înțelegem diferitele experiențe menționate în puținele interviuri sau articole de opinie disponibile.

Referințe:

  1. Psychological Bulletin – American Psychological Association
  2. Frontiers in Psychology
  3. Youtube – Q&A with a person who does not have an internal monologue
  4. Pixabay