De ce se joacă adulții? Gamingul ca formă de relaxare

De ce se joacă adulții? Gamingul ca formă de relaxare

Imaginea jocurilor video ca activitate rezervată copiilor și adolescenților devine tot mai greu de susținut. Pentru mulți adulți, o seară petrecută explorând o lume virtuală, construind un oraș, rezolvând un puzzle sau încercând să câștige un meci online ocupă același loc pe care, pentru altcineva, îl are un serial, o carte sau o ieșire cu prietenii.

Asta nu înseamnă că jocurile video sunt lipsite de riscuri. Ca orice produs digital, ele trebuie consumate cu moderație, iar atunci când orele petrecute în joc încep să înlocuiască somnul, activitatea fizică, relațiile, responsabilitățile profesionale sau viața de familie, nu mai discutăm despre simpla nevoie de relaxare. Dar nici extrema opusă, în care orice adult care se joacă este privit ca imatur sau incapabil să își folosească productiv timpul, nu descrie corect fenomenul.

Oamenilor le-a plăcut întotdeauna să se joace

Gamingul nu a inventat nevoia umană de joc. A schimbat doar mediul în care aceasta poate fi satisfăcută. În copilărie ne jucăm aproape instinctiv. Inventăm reguli, concurăm, construim, negociem, pierdem, încercăm din nou și căutăm permanent provocări. Jocurile ne oferă obiective suficient de dificile încât să ne țină interesați, dar și satisfacția de a vedea că progresăm. Trecerea la viața adultă nu șterge automat această nevoie. Doar că timpul disponibil devine mai mic, iar formele de joc se schimbă.

Pare paradoxal să numim relaxantă o activitate în care trebuie să luăm decizii, să rezolvăm probleme și, uneori, să ne luptăm serios pentru a câștiga. Relaxarea însă nu înseamnă neapărat absența stimulării. După o zi în care atenția a fost împărțită între sarcini profesionale, telefoane, mesaje, facturi, termene-limită și responsabilități, un joc oferă un lucru foarte valoros, anume un obiectiv clar și imediat. În lumea reală, multe probleme nu au o soluție rapidă pe când în joc regulile sunt mai ușor de identificat. Există o misiune, un adversar, un nivel de trecut, un obiect de găsit sau o strategie de construit. Atenția se mută pentru o perioadă de la grijile cotidiene către o activitate cu limite și obiective clare.Tocmai această absorbție într-o activitate poate explica de ce un joc solicitant poate fi perceput, în același timp, ca relaxant. Nu toate jocurile oferă însă același tip de experiență. Pentru unii adulți relaxarea înseamnă o lume deschisă explorată în propriul ritm. Pentru alții este un simulator, un joc de strategie sau un puzzle. Iar pentru o altă categorie, relaxarea vine tocmai din intensitatea unei confruntări cu alți jucători.

Competiția poate fi parte din plăcere

Există adulți care nu vor să se relaxeze plantând virtual roșii. Vor să câștige. Jocurile competitive oferă obiective, clasamente, dificultate crescândă și feedback aproape instantaneu. Câștigi sau pierzi. Observi că ai devenit mai bun sau îți modifici strategia și încerci din nou. Competiția nu este, în sine, ceva negativ. Ea poate transforma jocul într-o provocare intelectuală sau de îndemânare și poate menține interesul pentru o perioadă foarte lungă. Jocurile multiplayer adaugă și o componentă socială, respectiv colaborarea cu alți jucători, coordonarea unei echipe, negocierea rolurilor și atingerea unui obiectiv comun.

Problema apare atunci când competiția nu mai produce predominant plăcere, ci frustrare constantă, furie, stres sau nevoia compulsivă de a continua până la obținerea unui anumit rezultat. Linia dintre hobby și comportament problematic nu este dată doar de numărul de ore, ci și de consecințele pe care activitatea începe să le aibă asupra vieții cotidiene.

Generația care nu a abandonat controllerul

Există și o explicație culturală pentru numărul mare de adulți care se joacă astăzi. Generațiile actuale de adulți au crescut cu jocurile video. Pentru cineva care a descoperit jocurile pe calculator sau consolă în copilărie și adolescență, împlinirea vârstei de 30 sau 40 de ani nu produce brusc dispariția unui hobby practicat poate de două sau trei decenii. La fel cum cineva continuă să citească, să urmărească filme sau să practice un sport pe care îl iubea în adolescență, un gamer poate continua să se joace.

Există aici și o componentă de nostalgie. Muzica unui joc vechi, o franciză cunoscută sau întoarcerea într-un univers virtual familiar pot reactiva amintiri asociate unei perioade în care viața avea alte ritmuri și alte responsabilități. Gamingul adultului poate fi, astfel, simultan o activitate prezentă și o punte către propriul trecut.

Când relaxarea devine exces

Faptul că jocurile pot avea un rol recreativ nu înseamnă că orice formă de gaming este automat sănătoasă. Industria jocurilor video utilizează sisteme complexe pentru menținerea implicării jucătorului folosind recompense, progres, obiective zilnice, evenimente limitate, clasamente sau alte mecanisme care încurajează revenirea. De aceea, autoreglarea rămâne importantă. Un reper mai util decât numărarea orelor de joacă poate fi raportarea la sacrificiile făcute de dragul jocului.

Dacă jocul ocupă o parte din timpul liber, alături de relații, mișcare, somn și alte interese, poate rămâne pur și simplu ceea ce este, adică un hobby. Dacă pentru încă o oră de joc sunt sacrificate constant somnul, munca, relațiile sau responsabilitățile, merită analizat dacă activitatea mai îndeplinește aceeași funcție de recreere sau nu cumva a devenit altceva peste noapte. Moderația nu înseamnă renunțare, dar înseamnă integrarea jocului într-o viață în care există loc și pentru restul lucrurilor importante.

Întrebarea nu ar trebui să fie de ce atât de mulți adulți încă se joacă, ci de ce ne-am aștepta să înceteze.Ne plac provocările și ne place să progresăm, să concurăm, să cooperăm și să câștigăm. Ne place uneori chiar și să pierdem, atât timp cât simțim că data viitoare putem face lucrurile puțin mai bine.Copilul face toate acestea prin joc, iar adultul nu pierde neapărat această nevoie odată cu înaintarea în vârstă.Se schimbă jocurile, se schimbă timpul pe care îl avem la dispoziție și se schimbă responsabilitățile din jurul lor. Nevoia de joacă însă rămâne, iar uneori, după o zi în care trebuie să fim profesioniști, parteneri, părinți, colegi și adulți responsabili, este suficient să intrăm pentru o oră într-o lume în care singura problemă importantă este următoarea provocare.

Adriana STANCIU
Consultant educațional
www.consultantaeducationala.ro

Poza de ilustraţie realizată cu ChatGPT