De ce este important să scriem de mână?

De ce este important să scriem de mână?

Copiii cresc într-o lume în care tastatura și ecranul sunt prezente aproape peste tot. Temele pot fi trimise online, informațiile sunt căutate pe internet, proiectele sunt realizate pe laptop, iar uneori chiar și notițele ajung să fie luate direct pe tabletă. În acest context, apare firesc întrebarea: mai este important scrisul de mână? Răspunsul este da. Nu pentru că ar trebui să alegem caietul în detrimentul tehnologiei, ci pentru că scrisul de mână este o activitate complexă, care antrenează simultan abilități motorii, vizuale și cognitive. Pentru copii, mai ales în primii ani de școală, pixul și creionul sunt și instrumente prin care se formează deprinderi importante pentru dezvoltare.

Scrisul dezvoltă dexteritatea

Pentru un adult, mișcarea necesară pentru a scrie o literă pare aproape automată. Pentru un copil care abia învață să scrie, lucrurile sunt mult mai complicate. El trebuie să țină corect instrumentul de scris, să controleze presiunea exercitată asupra foii, să realizeze mișcări precise și să coordoneze degetele, mâna și încheietura. Scrisul de mână contribuie astfel la exersarea motricității fine și a dexterității. O analiză publicată de Feder și Majnemer în 2007 descrie scrisul ca pe o activitate complexă care presupune integrarea mai multor componente, printre care controlul motor fin, percepția vizuală, propriocepția și planificarea motorie. Aceste abilități nu apar peste noapte. Se formează prin exercițiu, de la primele desene, linii și bastonașe până la litere, cuvinte și propoziții întregi.

Ochiul și mâna trebuie să învețe să lucreze împreună

Scrisul reprezintă și un exercițiu foarte bun de coordonare ochi-mână. Copilul privește foaia, urmărește modelul unei litere și încearcă să reproducă forma printr-o serie de mișcări controlate. În același timp, observă rezultatul și își corectează mișcarea. Cercetătorii au analizat inclusiv felul în care copiii își folosesc privirea atunci când învață să reproducă litere și alte forme. Studiul realizat de Fears și Lockman în 2018 a urmărit, cu ajutorul tehnologiei eye-tracking, coordonarea vizual-motorie a copiilor în timpul copierii unor forme și litere și a arătat că procesarea vizuală se modifică odată cu dezvoltarea și familiarizarea cu simbolurile grafice.

Așadar, atunci când un copil scrie un rând de litere, nu exersează doar alfabetul. Exersează simultan capacitatea de a transforma ceea ce vede într-o mișcare controlată.

Mai avem nevoie de caligrafie?

Poate că nu mai avem nevoie de caiete impecabile și de litere care să arate ca și cum ar fi fost tipărite. Avem însă nevoie de un scris lizibil, fluent și suficient de automatizat încât copilul să nu consume întreaga energie mentală încercând să formeze fiecare literă.

Aici intervine rolul exercițiului caligrafic. Repetarea formelor îl ajută pe copil să controleze dimensiunea literelor, spațiul dintre ele, direcția scrierii și mișcările necesare realizării lor.

Caligrafia nu ar trebui transformată însă într-o sursă de presiune. Scopul nu este ca fiecare copil să aibă un scris „perfect”, ci să ajungă la un scris funcțional, lizibil și suficient de fluent pentru a putea folosi această deprindere fără un efort disproporționat.

Scrisul de mână ne obligă să încetinim

Există și o diferență interesantă între gestul de a scrie și cel de a tasta. Pe tastatură, indiferent dacă vrem să scriem A, B sau C, gestul este în esență același: apăsăm o tastă. Atunci când scriem de mână, fiecare literă presupune o succesiune diferită de mișcări. Un studiu publicat în 2024 în Frontiers in Psychology a comparat activitatea cerebrală a 36 de studenți în timp ce aceștia scriau de mână și tastau. Cercetătorii au identificat modele de conectivitate cerebrală mai elaborate în timpul scrisului de mână, pe care le-au pus în legătură cu informațiile vizuale și proprioceptive generate de mișcările controlate ale mâinii.

Studiul nu demonstrează pur și simplu că scrisul de mână ne face mai inteligenți și nici nu trebuie interpretat astfel. Mai degrabă, ne arată că scrisul și tastarea sunt activități diferite din punct de vedere senzorio-motor și cognitiv. Scrisul de mână presupune să urmărești ceea ce faci, să controlezi mișcarea și să menții atenția asupra sarcinii. Tocmai această încetinire poate fi valoroasă într-un mediu în care copiii sunt obișnuiți să treacă foarte repede de la un stimul la altul.

Când scriem, nu putem copia totul

Diferența devine interesantă și atunci când vorbim despre luarea notițelor. Pentru că scriem de mână mai lent decât tastăm, suntem obligați să selectăm informația, să o sintetizăm și uneori să o reformulăm. Un studiu foarte cunoscut realizat de Pam Mueller și Daniel Oppenheimer în 2014 a arătat că studenții care luau notițe pe laptop aveau tendința de a transcrie mai mult, aproape textual, ceea ce auzeau. Cei care scriau de mână erau obligați să proceseze și să selecteze mai mult informația, iar în experimentele autorilor acest lucru a fost asociat cu performanțe mai bune la anumite întrebări conceptuale.

Pentru elev, lecția poate fi simplă: uneori, a nota mai puțin, dar a gândi mai mult la ceea ce notezi, poate fi mai util decât a încerca să transcrii fiecare cuvânt.

Pix sau tastatură? Avem nevoie de amândouă

A susține importanța scrisului de mână nu înseamnă să transformăm tehnologia în inamic. Copilul din 2026 trebuie să învețe să folosească o tastatură, să redacteze documente, să caute informații și să utilizeze responsabil instrumentele digitale. Sunt competențe de care va avea nevoie atât la școală, cât și mai târziu. În același timp, nu există un motiv pentru care tehnologia ar trebui să elimine complet scrisul de mână.

Putem privi cele două instrumente ca fiind complementare. Laptopul poate fi excelent pentru redactarea unui proiect amplu, în timp ce un caiet poate fi foarte potrivit pentru o schemă, câteva idei, un rezumat sau notițele din timpul unei lecții. Important este ca elevul să le stăpânească pe amândouă și să învețe când îi este mai util fiecare.

Concluzie

Scrisul de mână nu trebuie păstrat în școală doar pentru că „așa am învățat și noi”. Există motive mult mai bune. El contribuie la exersarea dexterității și a coordonării ochi-mână, presupune control motor fin și solicită atenție asupra gestului și informației pe care copilul o așază pe hârtie.

Într-o educație din ce în ce mai digitalizată, caietul și tastatura nu trebuie să devină adversari. Copiii au nevoie să se simtă confortabil în ambele lumi. Poate că viitorul educației este digital, dar asta nu înseamnă că pixul și-a terminat treaba.

Poză realizată cu ChatGPT

Adriana STANCIU
Consultant educațional
www.consultantaeducationala.ro