...

Boala celiaca si riscul ridicat de deces prematur

boala celiaca, deces prematur, cancer, boli respiratorii, boli cardiovasculare

Boala celiaca si riscul ridicat de deces prematur

Persoanele care sufera de boala celiaca au un risc mai ridicat de deces prematur. Riscul s-a mentinut la acest nivel chiar daca a existat in ultimii ani o informare mai buna despre aceasta boala si un acces mai bun la alimente fara gluten.


Studiul care a evidentiat aceasta asociere a fost efectuat de catre cercetatorii Institutului Karolinska Suedia si Universitatea Columbia din Statele Unite ale Americii si a fost publicat in jurnalul JAMA


Boala celiaca a fost asociata cu o crestere a decesului cauzat de boli cardiovasculare, cancer si boli respiratorii.


Studiile efectuate anterior au aratat o crestere modesta dar persistenta a riscului de deces prematur la pacientii cu boala celiaca. Cu toate acestea, in ultimii ani au fost diagnosticate mai multe persoane cu un tip mai usor al acestei boli si a crescut varietatea de alimente fara gluten, ambele oferind motive de a presupune ca boala celiaca nu ar mai avea aceeasi crestere a riscului de deces.


Despre studiu si rezultatele obtinute


Folosind informatiile oferite la nivel national de catre departamentele de patologie din Suedia si asociate cu registrele de sanatate, cercetatorii au examinat aproape 50,000 de pacienti cu boala celiaca pentru a analiza riscul de deces.


In comparatie cu grupul de control, persoanele cu boala celiaca au prezentat un risc de deces prematur mai mare cu 21%. Acest risc a fost prezent la toate grupele de varsta, riscul cel mai ridicat fiind la persoanele diagnosticate cu varsta cuprinsa intre 18 si 39 de ani.


Conform autorului principal al acestui studiu Benjamin Lebwohl – “Am stiut ca boala celiaca poate provoca mai multe complicatii pe termen lung care pot avea un impact asupra sperantei de viata, dar acest studiu a examinat un grup de persoane din cea mai recenta era, intr-un timp in care informarea despre aceasta boala si disponibilitatea alimentelor fara gluten este mult mai mare.Chiar daca informarea este mai mare, am descoperit ca boala celiaca este inca asociata cu consecinte pe termen lung.”


Persoanele care au suferit de boala celiaca au prezentat un risc mai ridicat de deces din cauze cardiovasculare, cancer si boli respiratorii. Comparativ cu grupul de control, riscul general de deces a fost cel mai ridicat in primul an de la diagnosticare, insa acesta a persistat si dupa 10 ani. Acest risc a fost prezent si la persoanele diagnosticate in ultimii ani, adica 2010-2017.


Exista mai multe explicatii pentru rezultatele obtinute


Autorul corespondent al acestui studiu, Jonas F. Ludvigsson, pediatru senior al Spitalului Universitar Örebro si profesor de epidemiologie clinica al Departamentului de Epidemiologie Medicala si Biostatistica din cadrul Institutului Karolinska, a mentionat – “Boala celiaca este caracterizeaza prin inflamatie, care la randul ei este daunatoare sanatatii. Din acest motiv nu sunt surprins ca am descoperit o crestere a riscului de deces pentru un anumit numar de cauze.”


Conform prof. Jonas F Ludvigsson, exista mai multe explicatii de ce riscul este cel mai ridicat in primul an de la diagnosticare.


“De obicei, inflamatia intestinala este cea mai intensa in timpul diagnosticului si inainte ca dieta fara gluten sa fi avut un efect asupra vindecarii mucoasei. O alta posibila explicatie ar fi diagnosticul precizat, atunci cand pacientul este deja bolnav din alte cauze.”


In analizele separate, autorii au luat in considerare si alti factori cum ar fi statutul socio-economic si comorbiditatea, dar riscul ridicat de deces pentru persoanele cu boala celiaca a ramas neschimbat.


Studiul a fost finantat de catre Consiliul de Cercetare Suedez, Fundatia Bolii Celiace si Trustul Filantropic Louis si Gloria Flanzer.

Acest articol este de natura informativa. despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.

Surse:

JAMA

Eurekalert

News-Medical

Pixabay

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.