Un sfert dintre adulti nu doresc copii si sunt la fel de fericiti
Dorinta de a avea copii este considerata de multi ca fiind un progres natural al vietii, aceasta reprezentand un moment important pentru fiecare adult. Ca urmare a acestei idei, multi parinti sunt de parere ca persoanele care nu doresc copii pierd o bucurie si o parte importanta a vietii.
In realitate insa, din ce in ce mai putine cupluri concep copii, motivele variind de la circumstante legate de stare de sanatate la motive financiare, prioritati, cariera sau chiar ingrijorari cu privire la viitor (incalzire globala, razboi, etc).
Aceasta scadere a ratei de nastere este simtita in majoritatea tarilor dezvoltate, fara a exista un indicator de crestere in viitorul apropiat.
In Romania, rata de nastere la mia de locuitori a scazut de la 25.81 in anul 1952 la 9.45 in anul 2021, conform informatiior oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii [1], acelasi grafic estimand o scadere continua a acesteia pana in anul 2099 cand va ajunge la 9.04/1000 locuitori.
27% dintre participanti au mentionat ca nu doresc copii
Deoarece tot mai multi adulti iau decizia de a nu a avea copii, Universitatea din Michigan a creat un studiu pentru a intelege mai bine aceste persoane si pentru a afla ce parere au ele despe aceasta decizie.
Studiul a fost publicat in data de 16 iunie 2021 in jurnalul PLOS ONE [2] si in comparatie cu alte studii efectuate pe aceeasi idee, acest studiu a despartit persoanele care nu doresc copii de persoanele care poate si-ar dori pe viitor sau care nu pot concepe din motive de fertilitate.
In urma intrebarilor puse, rezultatele studiului au aratat ca oamenii sunt la fel de satisfacuti in viata indiferent de alegerea reproductiva pe care o iau si ca aceste decizii sunt luate in functie de dorintele fiecaruia.
“Ideea de a avea copii a reprezentat o norma fixa timp de mii de ani, fapt care a inradacinat in constiinta colectiva ca acest lucru este asteptat de la tine, un fel de autopilot.”
Descoperirea cea mai surprinzatoare insa a fost numarul mare de persoane care au mentionat ca nu doresc copii, acestia reprezentand 27% din totalul de 1000 de participanti, un numar mult mai mare decat cele obtinute de studiile anterioare, care au estimat undeva intre 2% si 9% dintre participanti.
Cu toate acestea, exista insa si o anumita stigma sociala urmata de aceasta alegere in special in randul persoanelor de gen feminin, care prezinta de multe ori o dificultate mai mare in exprimarea acestei forme de libertate.
Parintii tind sa aiba un comportament mai rece fata de persoanele fara copii
Conform psihiatrului Sheenie Ambardar, care a ajutat de-a lungul anilor numerosi pacienti sa puna in cuvinte emotiile si dorintele de a nu avea copii – “Chiar daca pare o idee infricosatoare pentru traditionalisti, exista insa si alte activitati care pot aduce bucurie in viata, multe dintre acestea fiind interzise femeilor din trecut, limitandu-le astfel la doar cateva optiuni.”
Daca in trecut persoanele de gen feminin nu aveau prea multe drepturi si se astepta mai mult ca acestea sa fie casnice si sa aiba grija de copii, in prezent insa, acestea se bucura ce aceleasi drepturi ca persoanele de gen masculin, avand astfel posibilitatea de a se axa in totalitate pe cariera sau pe viata independenta.
Cu toate acestea, studiul a aratat ca exista totusi o stigma asociata cu aceasta alegere, rezultatele aratand ca parintii tind sa aiba un comportament mai rece fata de persoanele care nu doresc copii, acest comportament nefiind insa simtit si viceversa, persoanele fara copii fiind la fel de calde cu ambele categorii de adulti.
Acest articol este de natura informativa. despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.
Referinte: