...

DA și NU în consiliere: ce facem și ce nu facem într-un proces de consiliere

DA și NU în consiliere: ce facem și ce nu facem într-un proces de consiliere

Consilierea presupune mai mult decât o conversație între două persoane, este un proces profesional care are nevoie de limite, obiective, confidențialitate și, mai ales, de respect pentru autonomia celui care solicită ajutor. Indiferent dacă vorbim despre consiliere educațională, vocațională, de carieră sau despre alte forme de consiliere, rolul specialistului nu este acela de a lua decizii în locul beneficiarului și nici de a-i spune cum ar trebui să-și trăiască viața. Rolul său este să creeze cadrul în care persoana din fața lui își poate înțelege mai bine situația, poate identifica alternative și poate lua decizii informate. Tocmai de aceea, există câteva lucruri pe care este recomandat să le facem și altele pe care ar trebui să le evităm.

1. Un proces de consiliere lung

DA – atunci când durata este justificată de nevoile beneficiarului.

Nu există o durată universal valabilă pentru toate procesele de consiliere. Unele intervenții pot fi scurte și foarte bine delimitate, în timp ce altele presupun un parcurs mai lung. Acest lucru este întâlnit în special în consilierea psihologică și în psihoterapie, unde natura dificultăților abordate, obiectivele stabilite și particularitățile persoanei pot necesita un număr mai mare de întâlniri. Important este ca durata să aibă o justificare profesională și să existe o evaluare periodică a progresului.

NU – prelungirea nejustificată sau tergiversarea procesului.

Un proces de consiliere nu ar trebui menținut doar pentru că mai este ceva de discutat. Obiectivele trebuie să fie suficient de clare încât atât consilierul, cât și beneficiarul să poată observa dacă există progres. Atunci când obiectivele au fost atinse, continuarea nejustificată poate crea inclusiv o relație de dependență față de specialist. La fel de problematică este tergiversarea intenționată a procesului sau multiplicarea întâlnirilor fără o necesitate reală, tocmai pentru că interesul beneficiarului trebuie să rămână prioritar.

2. Opiniile personale

DA – opiniile și recomandările își pot găsi locul mai degrabă în consultanță, dar și acolo cu limite.

Este important să facem diferența între consiliere și consultanță. Într-un proces de consultanță, specialistul este solicitat tocmai pentru expertiza sa într-un anumit domeniu și poate analiza situația, poate propune variante și poate formula recomandări profesionale. Chiar și atunci însă, recomandarea trebuie să fie fundamentată pe cunoștințe, experiență și informații relevante, nu exclusiv pe preferințele personale ale consultantului.

NU – transformarea consilierii într-o colecție de păreri personale și sfaturi despre viață.

Consilierea nu presupune ca specialistul să îi spună beneficiarului ce ar face el în locul său. ‘Eu m-aș despărți’, ‘eu aș alege facultatea aceasta’, ‘eu nu aș accepta niciodată un asemenea job’ sunt afirmații care mută centrul procesului de la beneficiar către consilier. Experiențele, valorile și preferințele specialistului nu sunt standardul după care trebuie evaluată viața persoanei din fața lui. Consilierul ascultă, adresează întrebări, clarifică, identifică resurse și îl ajută pe beneficiar să-și construiască propriile răspunsuri. Decizia îi aparține în totalitate acestuia.

3. Discuțiile despre beneficiar cu alte persoane

DA – divulgarea informațiilor numai în situații justificate profesional, etic sau legal.

Confidențialitatea reprezintă una dintre bazele relației de consiliere, dar nu trebuie prezentată beneficiarului ca fiind absolută în orice circumstanță. Limitele sale ar trebui explicate încă de la începutul colaborării. Cadrele etice profesionale prevăd situații excepționale în care protejarea beneficiarului sau a altor persoane de un prejudiciu grav poate justifica limitarea confidențialității. În practică, trei categorii trebuie avute în vedere: existența unui risc serios ca beneficiarul să-și facă rău sau ca acesta să facă rău unei alte persoane și situațiile în care legea sau obligațiile de protecție/safeguarding impun ori autorizează comunicarea anumitor informații. În asemenea împrejurări, scopul divulgării nu este relatarea cazului, ci prevenirea unui prejudiciu și protejarea persoanelor implicate. Chiar și atunci, principiul este comunicarea informațiilor relevante pentru scopul respectiv, nu divulgarea fără limite a întregului conținut al ședințelor.

O situație diferită este supervizarea profesională. Atunci când consilierul lucrează sub supervizare sau apelează la aceasta pentru analizarea practicii sale, anumite aspecte ale cazurilor pot fi discutate în acest cadru profesional. Supervizarea are tocmai rolul de a susține o practică sigură, competentă și etică. Și aici însă trebuie respectate acordurile privind confidențialitatea, iar beneficiarul ar trebui informat asupra modului în care funcționează aceasta.

În contexte educaționale sau de formare profesională poate exista și discutarea unor situații în scop didactic, însă informațiile trebuie anonimizate riguros, astfel încât persoana să nu poată fi identificată direct sau indirect. Nu este suficient să eliminăm numele dacă păstrăm școala, vârsta exactă, ocupația părinților, localitatea, o situație familială foarte particulară și alte elemente care, puse împreună, ar putea conduce la identificarea beneficiarului. Cadrele etice recomandă utilizarea informațiilor complet anonimizate atunci când aceasta reprezintă o alternativă la transmiterea datelor identificabile.

NU – discutarea cazului cu prietenii, familia, colegii sau alte persoane din curiozitate ori pentru conversație.

În absența consimțământului beneficiarului sau a unei justificări profesionale, etice ori legale, informațiile obținute în consiliere nu devin subiect de conversație la petrecere. Faptul că nu menționăm numele persoanei nu face automat acceptabilă relatarea poveștii sale dacă aceasta poate fi recunoscută din context. Dincolo de obligațiile profesionale, există o dimensiune profund umană: persoana a oferit informațiile respective într-un spațiu în care a fost vulnerabilă și se aștepta să fie în siguranță. Încrederea aceasta trebuie protejată.

4. Discriminarea pozitivă și discriminarea negativă

DA – tratament echitabil și adaptarea intervenției la nevoile reale ale persoanei.

Discriminarea negativă apare atunci când o persoană este dezavantajată pe baza unei caracteristici precum sexul, vârsta, dizabilitatea, etnia, religia, statutul socioeconomic sau alte caracteristici personale. Ceea ce numim în limbaj curent „discriminare pozitivă” se referă, de regulă, la măsuri prin care anumite persoane sau grupuri dezavantajate beneficiază de sprijin suplimentar pentru reducerea unor inegalități existente. Aceasta nu trebuie confundată cu favoritismul.

În consiliere, echitatea nu înseamnă că fiecare beneficiar primește mecanic exact același lucru. Doi oameni pot avea nevoie de instrumente, ritmuri sau forme de sprijin diferite iar adaptarea procesului la nevoile beneficiarului este firească. Ceea ce nu este acceptabil este ca valoarea acordată persoanei sau calitatea serviciului oferit să depindă de categoria socială în care consilierul o plasează.

NU – favorizarea sau dezavantajarea beneficiarului pe criterii care nu au legătură cu nevoile procesului.

Un beneficiar nu ar trebui tratat mai bine pentru că este simpatic, are un statut social ridicat, provine dintr-o anumită familie sau împărtășește valorile consilierului. În aceeași măsură, nu ar trebui tratat mai rece sau considerat mai puțin promițător pentru că provine dintr-un mediu vulnerabil, are alte convingeri sau face alegeri pe care specialistul nu le-ar face pentru sine. Consilierea are nevoie de echitate, respect și profesionalism.

5. Prejudecățile

DA – curiozitate profesională înaintea concluziilor.

Omul din fața noastră vine cu o poveste pe care, la începutul procesului, nu o cunoaștem. Comportamentul pe care îl vedem reprezintă doar o parte a acesteia. Un adolescent aparent dezinteresat poate fi copleșit, în timp ce o persoană care schimbă frecvent direcția profesională poate căuta ceva ce încă nu a reușit să definească, iar un beneficiar care pare defensiv poate avea experiențe anterioare care l-au învățat să fie prudent. Consilierul are nevoie de disponibilitatea de a întreba înainte de a interpreta.

NU – judecarea beneficiarului prin propriile filtre.

Prejudecățile sunt cu atât mai periculoase cu cât nu suntem întotdeauna conștienți de ele. Putem interpreta o persoană prin prisma educației noastre, a experiențelor trecute, a valorilor, a mediului din care provenim sau chiar a unei experiențe negative cu cineva care îi seamănă. În acel moment există riscul să nu mai vedem persoana din fața noastră, ci propria noastră reprezentare despre ea.

De aceea, una dintre întrebările importante pe care un specialist ar trebui să și le adreseze periodic este “Ceea ce cred acum despre acest beneficiar vine din ceea ce îmi spune și îmi arată el sau din ceea ce aduc eu în această relație?” Uneori, o astfel de întrebare poate face diferența dintre o interpretare pripită și o intervenție profesionistă.

În loc de concluzie: consilierea nu este despre consilier

Aceasta este ideea care le cuprinde pe toate celelalte, respectiv faptul că procesul de consiliere nu este despre consilier, nu este despre opiniile sale, despre valorile sale, despre oamenii pe care îi place sau nu îi place, despre curiozitatea celor din jur și nici despre nevoia specialistului de a deveni indispensabil beneficiarului. Procesul de consiliere este despre omul care a venit să ceară sprijin.

Un proces de consiliere sănătos îi respectă autonomia, îi protejează informațiile, îi oferă un spațiu lipsit de discriminare și încearcă să reducă, pe cât posibil, influența prejudecăților specialistului. Uneori presupune să vorbești, alteori să întrebi, iar foarte des să știi să asculți. Profesionalismul nu se vede numai în ceea ce face consilierul în timpul ședinței, ci și în limitele pe care știe să le respecte atunci când beneficiarul nu se mai află în încăpere.

În fond, omul din fața noastră nu ne oferă povestea lui pentru ca noi să o judecăm, să o povestim mai departe sau să o rescriem după propriile convingeri. Ne-o încredințează pentru ca, pentru o perioadă, să-l ajutăm s-o înțeleagă mai bine și să decidă singur ce vrea să facă mai departe.

Poză de pe magnific.com

Adriana STANCIU
Consultant educațional
www.consultantaeducationala.ro

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.