Tuberculoza: Simptome, Factori de risc, Tratament

tuberculoza pulmonara, tbc, tuberculoza

Tuberculoza: Simptome, Factori de risc, Tratament

Tuberculoza (TBC) este o boala infectioasa care afecteaza in special plamanii. Bacteriile care provoca tuberculoza sunt transmise de la o persoana la alta prin tuse sau stranut.

Multe tulpini de TBC sunt rezistente la medicamentele folosite cel mai des pentru a le trata. Persoanele cu tuberculoza trebuie sa ia un numar mare si divers de medicamente, timp de mai multe luni de zile (6-9 luni), pentru a trata infectia si pentru a preveni rezistenta la antibiotice.


Este posibil ca unele persoane sa aiba in corp bacteria care provoaca tuberculoza, dar nu devin bolnave datorita sistemului imunitar care previne acest lucru. Din acest motiv se face distinctia dintre Tuberculoza Latenta si Tuberculoza Activa. Mai exact, Tuberculoza Latenta se refera la prezenta bacteriei in organism, dar care este inactiva si nu prezinta simptome.

Tuberculoza Latenta sau inactiva nu este contagiosa, insa poate deveni activa si din acest motiv este recomandat tratament pentru controlul bacteriei. Este estimat ca un numar de 2 miliarde de oameni prezinta Tuberculoza Latenta.

Tuberculoza Activa se refera la forma activa a bolii. In acest caz persoana este infectata si bolnava, iar bacteria se poate transmite mai departe si la alte persoane. Tuberculoza poate sa apara la cateva saptamani de la infectare sau dupa cativa ani.


Simptomele tuberculozei


Simptomele cauzate de Tuberculoza Activa includ :

  • Tuse care dureaza 3 sau mai multe saptamani;
  • Hemoptizie (tuse cu sange/expectoratie cu sange);
  • Durere in piept sau in timpul tusei;
  • Scadere in greutate;
  • Stare de oboseala;
  • Febra;
  • Pierderea apetitului;
  • Transpiratii nocturne.


Tuberculoza poate afecta si alte parti ale corpului, simptomele provocate variind in functie de organul afectat. De exemplu, daca sunt afectati rinichii un simptom ar putea fi hematuria (urinare cu sange), sau daca este afectata coloana vertebrala un simptom ar putea fi durerea de spate.


Este recomandat un control medical specializat persoanelor care prezinta febra, durere in piept, scadere in greutate, transpiratii nocturne sau tuse persistenta. Acestea apar cel mai des in cazul tuberculozei, dar pot fi provocate insa si de alte probleme medicale.

In cazul tuberculozei latente, este recomandat control medical:

  • Persoanelor cu risc crescut de infectare cum ar fi persoanele cu HIV;
  • Persoanelor care folosesc droguri pe cale intravenoasa, care intra in contact cu indivizi infectati;
  • Celor care provin dintr-o tara in care tuberculoza este comuna (acestea includ tari din America Latina, Africa si Asia);
  • Personalului medical;
  • Persoanelor care lucreaza sau traiesc in spatii in care tuberculoza este des intalnita cum ar fi penitenciare sau azile.


Factori de risc asociati cu tuberzuloza


Cu toate ca bacteria care provoaca tuberculoza este contagioasa si este transmisa prin tuse, stranut, vorbit sau sputa, aceasta nu este usor de contractat.

Este mult mai posibil sa se transmita de la un coleg de munca sau o persoana cu care se petrece mult timp impreuna, decat de la un strain infectat pe strada care a tusit. Din acest motiv infectia este provocata cel mai des intre colegii de munca, prietenii sau familia in sine.


Oricine poate contracta tuberculoza. Cu toate acestea, exista insa anumiti factori care pot creste acest riscu, cum ar fi:


Sistemul imunitar slabit – Un sistem imunitar sanatos poate combate bacteriile, prevenind astfel instalarea tuberculozei active. Sistemul imunitar slabit poate fi provocat de diferite boli sau medicamente, cum ar fi:

  • HIV;
  • Diabet;
  • Boli renale severe;
  • Anumite tipuri de cancer;
  • Tratament impotriva cancerului, cum ar fi chimioterapia;
  • Medicamente care previn respingerea unui organ transplantat;
  • Malnutritia.


Un alt factor de risc il reprezinta calatoriile sau stabilirea in zone cu numar mare de tuberculoza sau tuberculoza rezistenta la medicamente cum ar fi Africa, Europa de Est, Asia, Rusia, America Latina, Insulele Caraibe.


Stilul de viata nesanatos reprezinta si el un alt factor de risc, deoarece drogurile intravenoase sau alcoolul in exces slabesc sistemul imunitar. Fumatul creste foarte mult riscul de aparitie al tuberculozei si de deces din cauza bolii.


Un alt grup de persoane cu risc crescut de infectare il reprezinta cei care lucreaza in sistemul medical, care au in ingrijire persoane deja infectate cu tuberculoza. Folosirea unei masti si spalarea frecventa pe maini scade drastic riscul de infectare.

Persoanele care traiesc sau lucreaza in institutii cum ar fi azile, penitenciare, adaposturi sociale au si ele la randul lor risc crescut de infectare.


Complicatii ale tuberculozei


Fara tratament tuberculoza poate fi fatala. Boala activa netratata afecteaza cel mai des plamanii, dar se poate raspandi si in alte parti ale corpului. Cateva exemple de complicatii provocate de tuberculoza includ:

  • Durerea de spate – este cea mai des intalnita complicatie a tuberculozei.
  • Dureri articulare – artrita tuberculoasa afecteaza cel mai des soldurile si genunchii.
  • Inflamarea membranelor care acopera creierul (Meningita).
  • Probleme renale sau hepatice – acestea apar daca ficatul sau rinichii sunt afectati de tuberculoza.


Vaccinare


Vaccinul BCG are in componenta antigen Bacil Calmette-Guerin. Conform surselor, vaccinarea nu împiedică infectarea, ci progresia către boală si reduce riscul de îmbolnăvire pentru formele grave de tuberculoză, cum ar fi meningita tuberculoasa și tuberculoza miliara.


Tratament


Tratamentul pentru TBC depinde de tipul de tuberculoza prezentat (tuberculoza latenta sau tuberculoza activa).


Daca o persoana este infectata dar tuberculoza nu este activa (tuberculoza latenta), atunci este recomandat tratament preventiv. Acest tratament elimina germenii care nu prezinta niciun risc in acel moment, dar care pot prezenta unul in viitor.


In cazul tuberculozei active tratamentul cel mai des folosit este format dintr-o combinatie de mai multe medicamente timp de 6-12 luni. Acest tip de tratament incepe initial in spital si se poate continua apoi acasa.


Dieta


Conform surselor, cu toate ca nu este necesara o alimentatie specifica pentru persoanele cu TBC, o dieta sanatoasa este totusi recomandata. Cel mai des, persoanele cu tuberculoza au un apetit scazut din cauza afectiunii, insa dupa cateva saptamani de la inceperea tratamentului apetitul tinde sa revina la normal. Sunt recomandate 3 mese si 3 gustari pe zi.


O dieta sanatoasa este formata din cereale integrale, fructe si legume, produse lactate, oua, peste, carne, nuci si seminte.


Persoanele care sufera de tuberculoza ar trebui sa evite alcoolul, bauturile carbogazoase, excesul de ceai sau cofeina, tutunul si exces de sare.
Este considerat un beneficiu efectuarea exercitiilor fizice deoarece acestea ajuta la cresterea apetitului.

Acest articol este de natura informativa si nu inlocuieste un consult medical specializat.
www.despre-medicina.ro, proprietarul cat si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.

Surse:

Centers for Disease Control and Prevention

World Health Organization

Desprevaccin.ro

TBFacts.org