Substanta de contrast noua si mai sigura pentru RMN
Cercetatorii de la Spitalul General Massachusetts (MGH) au efectuat un pas important spre dezvoltarea unei noi substante de contrast pentru a fi folosita in examenele de imagistica prin rezonanta magnetica (IRM/RMN).
In momentul de fata, substantele de contrast contin agenti pe baza de gadolinium, care au ridicat insa niste semne de intrebare legate de modul in care afecteaza sanatatea pe termen lung.
Autorul senior al acestui studiu este Dr. Eric M. Gale, asistent in Ingineria Biomedicala la MGH si profesor asistent de radiologie la Facultatea de Medicina Harvard (HMS). Rezultatele acestui studiu sunt disponibile online in Investigative Radiology.
Acest studiu descrie un agent nou de contrast pe baza de mangan (Mn-PyC3A) care produce aceleasi imagini si evidentieri tumorale ca imaginile in care s-au folosit substantele de contrast pe baza de gadolinium.
Noul agent ar putea fi mai sigur decat cel pe baza de gadolinium deoarece manganul din Mn-PyC3A este eliminat complet si mai rapid din corp comparativ cu gadolinium provenit din cea mai “sigura” forma de substanta de contrast.
Caracteristica cheie a acestui tip de agent este legatura dintre mangan si chelator. Aceasta legatura previne interactiunea lui cu celulele si proteinele din corp intr-un mod advers, ceea ce permite eliminarea rapida a acestuia din organism, dupa examenul imagistic.
Este cunoscut de mai multi ani faptul ca gadoliniul rezidual ramane in corp o perioada lunga de timp, cu mult dupa examenul imagistic. Studii efectuate in trecut au demonstrat ca nivelul de gadolinium la nivel cerebral creste odata cu expunerea la substantele de contrast.
Manganul se gaseste natural in organism
Ingrijorarile legate de retentia de gadolinium i-au facut pe cei de la Agentia Europeana a Medicamentului sa inlature multe forme de substante de contrast de pe piata europeana, inclusiv in Romania.
“Nu au fost confirmate efecte secundare legate irefutabil de prezenta pe termen lung la gadolinium. Dar unele persoane sunt expuse in mod repetat la aceste substante de contrast si din acest motiv doctorii vor sa fie precauti” – Dr. Gale.
Dr. Gale impreuna cu Dr. Peter Caravan, unul dintre autorii studiului si co-director al Institutului de Inovatii in Imagistica la MGH, au inventat Mn-PyC3A ca un contrast fara gadolinium tocmai pentru a gasi o rezolvare la aceste probleme legate de siguranta si sanatate.
Acestia mentioneaza ca spre deosebire de gandolinium, manganul este un element esential care se gaseste natural in organism.
Agentul nou a fost comparat cu doua forme de substante de contrast pe baza de gadolinium
Pentru acest studiu, echipa de cercetatori a comparat eficacitatea agentului de contrast Mn-PyC3A cu doua forme de substante de contrast care folosesc galodinium ca agent. Acestea au fost folosite pentru a detecta tumorile din modelele rozatoare care prezentau cancer mamar si cancer hepatic metastatic.
Acestia au concluzionat ca tumora evidentiata folosind Mn-PyC3A a fost similara cu performantele celor doua substante de contrast cu gadolinium. Acestia au masurat si eliminarile de substanta de contrast pe baza de mangan cu cele pe baza de gadolinium. In acel studiu, Mn-PyC3A a fost eliminat aproape complet comparativ cu celalalt agent.
Imagistica prin rezonanta magnetica este folosita din ce in ce mai mult, iar inovatiile folosind acest tip de imagistica, cum ar fi diagnosticarea unor tipuri de cancer, vor expune si mai multe persoane acestui tip de examinare. Din acest motiv, este important ca substantele si toate elementele care fac parte dintr-un test imagistic sa fie cat mai sigure atat pe termen scurt cat si pe termen lung.
Acest articol este de natura informativa si nu inlocuieste un consult medical specializat.
despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.
Surse: