...

Impactul instruirii in sanatate mintala la locul de munca

sanatate mintala, depresie, stres, sindromul burnout

Impactul instruirii in sanatate mintala la locul de munca

Un studiu a descoperit ca managerii care au acces la instruire in ceea ce priveste sanatatea mintala la locul de munca, au o intelegere mai buna despre sanatatea mintala in general si lucreaza activ la prevenirea acestor probleme.


In Suedia, managerii trebuie sa fie responsabili de angajatii lor, nu doar in ceea ce priveste performanta la locul de munca, dar si in ceea ce priveste sanatatea si siguranta acestora.


Studiul curent, care a fost publicat in Jurnalul Medicinei Ocupationale si de Mediu, reprezinta rezultatul unui sondaj online, care a intrebat 4,737 manageri din Suedia, cum au afectat abilitatile lor manageriale locul de munca si sanatatea personalului.


Supravegherea sanatatii mintale la locul de munca


Participantii au fost recrutati prin proiectul The Citizen Panel, condus de Laboratorul de Cercetare a Opiniilor din cadrul Universitatii Gothenburg si Centrul de Competenta HELIX, al Universitatii Linköping.


Din grupul original analizat, cercetatorii au inclus inca 2,921 manageri in analiza. In acel sondaj, participantii au raspuns la intrebari legate de rolul lor managerial si daca au luat actiuni preventive legate de sanatatea mintala a angajatilor.


Rezultatul a dezvaluit ca in ultimii doi ani de zile, jumatate dintre manageri au analizat responsabilitatile personalului, pentru a preveni aparitia unor posibile probleme de sanatate mintala. Aditional, 57% dintre manageri au pornit discutii cu personalul angajat pentru a imbunatati intelegera acestora cu privire la anxietate si depresie.


Tot in sondaj, managerii au fost intrebati daca au primit instruire care implica educarea despre depresie si anxietate si daca compania lor a efectuat campanii axate pe sanatatea mintala.


Cercetatorii au descoperit ca aceste initiative prezinta un numar mare de efecte pozitive. Autorul corespondent Monica Bertilsson, lector senior in Stiintele Sanatatii Publice al Academiei Sahlgrenska – Universitatea Gothenburg, a explicat rezultatele:


“Probabilitatea ca un manager sa tina discutii preventive despre anxietate si depresie este cu 84% mai mare, daca managerul lucreaza intr-o organizatie care ofera masuri generale, cum ar fi consiliere si prelegeri despre depresie si anxietate, comparativ cu organizatiile care nu ofera aceste masuri.”


Importanta masurilor preventive


Chiar daca sondajul a analizat efectele pe care le au initiativele axate sanatatea mintala in Suedia, analizarea stresului legat de munca si problemele de sanatate mintala nu au fost exclusive acelei tari.


In anul 2016, aproximativ 1 din 5 adulti din Statele Unite ale Americii au raportat probleme legate de sanatatea mintala, conform celor de Centrul de Prevenire si Control al Bolilor (CDC). Deseori, problemele de sanatate mintala apar alaturi de alte probleme psihice.


Cei de la CDC mentioneaza ca angajatorii pot utiliza anumite instrumente pentru a imbunatati situatia angajatilor la locul de munca. De exemplu, acestia pot institui programe wellness, care pot ajuta la identificarea persoanelor care prezinta un anumit risc de dezvoltare a unor afectiuni mintale.


Deoarece stresul este un factor cheie la locul de munca, instruire in gestionarea mai buna a stresului poate oferi beneficii semnificative si poate reduce sansele de dezvoltare a sindromului burnout.


Aceste programe ar reduce costul de asistenta medicala si nu numai ca ar putea creste productivitatea, ci ar avea si un impact pozitiv in viata angajatilor.


Pe langa pasii mentionati de CDC, studiul adauga si el mai multe optiuni pentru companii, cum ar fi instruirea persoanelor din management, tinta fiind ajutorul angajatilor, oferirea unor masuri de gestionare a stresului si identificarea din timp a simptomelor asociate cu anxietatea si depresia.

Acest articol este de natura informativa si nu inlocuieste un consult medical specializat.
despre-medicina.ro, proprietarul si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.

Surse:

Journal of Occupational and Environmental Medicine

Medical News Today

Pexels

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.