RMN-ul si angina pectorala
Conform unui studiu, doctorii pot diagnostica angina pectorala folosind imagistica prin rezonanta magnetica (IRM sau RMN), evitand astfel proceduri invazive sau internarea pacientului peste noapte.
De obicei, doctorii pun diagnosticul de angina pectorala sau alte probleme cardiace (cum ar fi boala arteriala coronariana) prin metode invazive cum ar fi anginografia si cateterism cardiac.
Acest studiu publicat in New England Journal of Medicine prezinta insa o metoda alternativa fata de cele invazive. In urma unei scanari IRM ce dureaza 40 de minute se poate detecta riscul aparitiei unui atac de cord si determinarea tratamentului necesar.
Imagistica prin rezonanta magnetica: mai rapida si non-invaziva
Pentru a descoperi aceasta metoda alternativa, cercetatorii de la King’s College, Londra, au analizat 900 de pacienti care prezentau angina pectorala si care avut ori procedura invaziva, adica anginografia, ori procedura prin IRM.
Rezultatele studiului au aratat faptul ca in fiecare grup vasele coronariene blocate sau ingustate prezentau dilatare atunci cand erau indicate de testul de diagnostic. Ulterior, ambele grupuri au avut aceleasi rezultate, mai putin de 4% dintre pacienti prezentand in anul urmator episoade cardiace care includ si atacul de cord. De asemenea, cercetatorii au notat si persistenta simptomelor cardiace cum ar fi durerile in piept.
Rezultatele studiului de mai sus au aratat ca nu exista diferente intre cele doua proceduri de diagnosticare in ceea ce priveste simptomele persistente, complicatii, manifestari ale simptomelor noi sau mortalitate. Mai mult decat atat, s-a constatat ca procedura IRM are mai multe avatanje.
Pe langa timpul mult mai scurt de diagnosticare, pacientii nu vor fi expusi nici la radiatii. Acest lucru este datorat faptului ca tehnologia se foloseste de un camp magnetic puternic pentru a crea imagini 3D detaliate din punct de vedere anatomic.
Ce este angina pectorala ?
Angina reprezinta o durere toracica. Aceasta este provocata de scaderea fluxului sangvin catre inima. Angina nu este o boala, ci un simptom, care apartine cel mai des bolii coronariene. Unele persoane descriu angina pectorala ca o menghina in jurul pieptului, o greutate sau pur si simplu ca o durere.
Simptomele anginei includ:
- Durere toracica;
- Durerea bratelor, gatului, umerilor impreuna cu durerea toracica;
- Stare de greata;
- Oboseala;
- Dispnee;
- Vertij.
Factori care cresc riscul de dezvoltare a anginei includ:
- Tutunul – fie ca este fumat, mestecat sau doar fumat pasiv, acesta are efecte negative asupra peretilor interni ai arterelor;
- Hipertensiunea arteriala;
- Istoric familial de boli cardiace;
- Diabetul – aceasta boala creste riscul de aparitie a bolii coronariene care la randul ei produce angina pectorala si atacul de cord. Diabetul creste nivelul colesterolului si accelereaza aparitia aterosclerozei.
Pentru a preveni aparitia anginei pectorale se pot efectua urmatorii pasi:
- Renuntarea la fumat;
- Axarea pe o dieta sanatoasa si echilibrata;
- Evitarea sau limitarea consumului de alcool;
- Efectuarea regulata a exercitiilor fizice;
- Mentinerea unei greutati corporale corespunzatoare;
- Gestionarea corecta a bolilor existente deja;
- Reducerea stresului.
Intrucat angina pectorala poate semnala prezenta unei afectiuni severe sau chiar letale, este indicata depistarea si tratarea cauzei cat mai curand posibil pentru a preveni orice potentiale complicatii.
Acest articol este de natura informativa si nu inlocuieste un consult medical specializat.
www.despre-medicina.ro, proprietarul cat si colaboratorii sai nu pot fi considerati raspunzatori pentru niciun prejudiciu/pierdere de orice fel.
Surse:
The New England Journal of Medicine